Nevoile psihologice de competență și autonomie sunt strâns interconectate și își influențează reciproc manifestările în comportamentul și în gândirea copilului. Înțelegerea modului în care aceste două nevoi se îmbină este foarte importantă pentru părinți și pentru cei care lucrează cu copii în mediul educațional sau terapeutic.
Competență și autonomie: o perspectivă teoretică
Înainte de tot ceea ce urmează să povestesc în acest articol și felul în care de-a lungul activității mele în Podul lui Sfredeluș am găsit variante prin jocuri și joacă de a împlini aceste nevoi psihologice de bază, îmi pare oportun și necesar, în egală măsură, să pornesc cu o definire a termenilor, din punct de vedere al impactului acestora.
Teoria Dezvoltării Sociale-Cognitive propusă de Albert Bandura evidențiază importanța experiențelor de învățare și de modelare în dezvoltarea copiilor. Conform acestei teorii, copiii învață prin observație, imitație și interacțiune socială, iar nevoia de competență îi motivează să își dezvolte abilitățile și să învețe noi comportamente, în timp ce nevoia de autonomie îi încurajează să își exploreze și să își exprime independența în cadrul relațiilor sociale.
De asemenea, Teoria Dezvoltării Stimei de Sine a lui Erik Erikson subliniază importanța dezvoltării unei stime de sine pozitive în copilărie. Nevoia de competență este strâns legată de stima de sine, deoarece succesul în îndeplinirea sarcinilor și în rezolvarea problemelor contribuie la consolidarea încrederii în sine a copilului. Pe de altă parte, nevoia de autonomie este legată de dezvoltarea unei identități individuale și a unui sentiment de control asupra propriei vieți.
Cum se îmbină competența și autonomia în practică?
În viața de zi cu zi a copiilor, nevoile de competență și autonomie se manifestă în moduri interconectate. De exemplu, atunci când un copil reușește să îndeplinească o sarcină nouă sau să învețe o abilitate, el își întărește sentimentul de competență și își dezvoltă încrederea în sine. Totodată, atunci când acest copil este încurajat să își aleagă propriile activități și să își exprime preferințele, el își dezvoltă autonomia și simte că are un control mai mare asupra vieții sale. Mediul e important să fie stimulant în cât mai multe privințe pentru acesta, astfel încât să poată alege între diverse tipuri de activități care să fie cât mai potrivite nivelului său de a ști și de a face.
În practică, părinții și adulții din viața copilului pot încuraja îmbinarea nevoilor de competență și autonomie prin oferirea de suport și îndrumare în timpul jocului, în timp ce încurajează independența și explorarea. De exemplu, un părinte poate oferi copilului sarcini și activități potrivite vârstei și nivelului său de dezvoltare, încurajându-l să își încerce abilitățile și să găsească soluții proprii în diverse situații. Centrarea copilului în mijlocul procesului de căutare de soluții este foarte important, în raport cu oferirea de răspuns la toate întrebările copilului de către adulții din preajma acestuia. În același timp, părintele poate oferi sprijin și încurajare în momentele în care copilul întâmpină dificultăți sau se simte nesigur.
Totul ține de a intui momentul potrivit pentru intervenție și felul în care se oferă sprijin. Prin înțelegerea și susținerea acestor nevoi în mod echilibrat, adulții pot contribui la formarea unei baze solide pentru dezvoltarea viitoare a copiilor lor. Nevoile psihologice de competență și autonomie joacă un rol vital în formarea lor emoțională, cognitivă și socială.
Cum se manifestă ele în comportamentul copiilor și ce pot face părinții pentru a le satisface în mod adecvat?
Așa cum scriam mai sus, nevoia de competență se referă la dorința naturală a copilului de a simți că este capabil să îndeplinească sarcini și să facă față provocărilor din mediul său înconjurător. Această nevoie își are rădăcinile în dorința de a-și dezvolta abilitățile și încrederea în sine.
Exemple de comportament în dezechilibru:
- Copilul poate deveni frustrat sau dezamăgit atunci când nu reușește să realizeze o sarcină sau să înțeleagă ceva.
- Uneori, copiii pot evita să încerce lucruri noi din teama de eșec sau din lipsa încrederii în propriile abilități.
- Fraze tipice: „Nu pot face asta!”, „Nu vreau să încerc, nu îmi va ieși!”
- Idei de jocuri pentru a răspunde la această nevoie:
- Jocuri de puzzle potrivite vârstei pentru a-și exersa abilitățile de rezolvare a problemelor (cu sunete, incastru, cu 2-60 de piese sau mai multe, de podea, de masă, 3D etc).
- Jocuri de rol împreună cu copilul, în care ”actorii” trec printr-o serie de scenarii împreună. Jocurile tipice „de-a… (magazinul, restaurantul, doctorul, grădinița/ școala etc)”
- Jocuri de construcție pentru a-i permite copilului să creeze și să experimenteze cu diferite structuri și forme, conform vârstei acestuia (de la celebrul turn până la construcții complexe din cuburi de diverse mărimi și din diverse tipuri de materiale, de la cauciuc sau textile la lemn), să învețe să construiască după un anumit tipar, dar și liber.
O nevoie esențială pentru dezvoltarea unei identități independente și a unei stime de sine sănătoase este și nevoia de autonomie. Aceasta se referă la dorința copilului de a-și exercita controlul asupra propriei vieți și deciziilor proprii.
Exemple de comportament în dezechilibru:
- Copilul poate refuza să urmeze regulile sau instrucțiunile în încercarea de a-și afirma independența în raport cu autoritatea adulților.
- Pe de altă parte, unii copii pot deveni dependenți de adulți pentru a lua decizii sau pentru a face lucruri simple.
- Fraze tipice: „Lasă-mă, eu fac singur!””Nu vreau să mă speli tu, vreau să mă spăl singur!”
- Idei de jocuri pentru a răspunde la această nevoie:
- Jocuri de rol – oferirea copilului acces la obiecte și accesorii care să îi permită să se joace de-a adulții și să simuleze diverse roluri din viața reală și am menționat mai sus câteva idei.
- Jocuri de imitație – inversarea rolurilor părinte-copil într-un joc de tipul „Eu pot” și puteți adăuga și un simbol (o bilă, o bandană etc) care să amintească de acest joc în alte momente în care copilul desfășoară activități separat de părinte (la grădi, la un concurs – cum a fost cazul băiatului meu cel mare la un concurs de înot la care și-a luat cu el bila cu sclipici auriu în ea, „bila Eu pot”).
- Jocuri cu responsabilități de sarcini simple în casă sau în activități zilnice, cum ar fi să strângă jucăriile sau să ajute la pregătirea/ strângerea mesei, udatul florilor, scosul rufelor (chiar și împachetarea lor) sau a vaselor din mașina de spălat, făcutul patului etc.
- Jocuri de luat decizii – într-un atelier de promovare a competenței transversale de rezolvare de probleme complexe pentru școlari, o colegă de-a mea a scris un text, o poveste cu final deschis, și a oferit apoi copiilor posibilitatea de a face alegeri simple pentru a-și exercita capacitatea de a lua decizii în continuarea firului roșu al poveștii imaginate de ea. Putem să ne gândim însă că exersarea luării de decizii se poate face și în privința alegerii hainei de purtat sau a gustării preferate, de exemplu, fără niciun scenariu prestabilit în acest sens.
Nevoile psihologice de competență și autonomie sunt strâns interconectate. Prin înțelegerea acestor nevoi și oferirea de suport adecvat, părinții, cadrele didactice și adulții semnificativi din jurul copiilor contribuie la dezvoltarea unei stime de sine puternice și a unei atitudini pozitive față de învățare și explorare în rândul copiilor.
În Cafeneaua Părinților – comunitate online mi-ar plăcea să descoperim împreună și alte posibilități de explorare prin joacă a unor variante la îndemâna oricui de satisfacere a acestor nevoi psihologice esențiale.
Elena Burlănescu
Trainer senior și fondator Podul lui Sfredeluș