„Tu nu i-ai face niciodată asta lui tati, nu?” Așa a început o conversație interesantă cu pre-adolescentul meu la cină sub privirile atente ale fratelui lui și ale soțului meu. Și sigur că mi-au trecut prin minte toate acele replici de parenting perfect echilibrate în logica standardului corectitudinii politice. „Fiecare familie este diferită și fiecare persoană gestionează relațiile în felul ei”. „Este important să avem înțelegere pentru alegerile și trăirile celorlalți, căci doar ei știu ce simt și care este adevărul lor”. Și totuși tot ce am putut emite în marea mea înțelepciune de moment a fost: „acum așa simt”. Cu un zâmbet ușor încurcat pe față, ca să expun situația cu delicatețe, am povestit apoi.
Poate vă întrebați la ce se referea puștiul, de unde a pornit discuția sau ce discuții or mai fi și acestea la cină? Sau poate altceva…
Ei bine, discuția a pornit de la o mămică pe care ei o cunosc și care este acum în altă relație decât cu tatăl copilului. Acest lucru s-a dovedit a fi foarte curios mai ales pentru puștiul mare, care are o viziune foarte casnică asupra relațiilor. Evident că una din întrebări a fost legată de iubire și apariția copilului. Ei știu că iubirea se multiplică și cum devine ea din ce în ce mai mare și cum nu dispare și nici nu se micșorează… Curiozitatea lui recunosc că m-a pus ușor în dificultate pentru că am simțit greutatea întrebării lui într-o anumită doză de vinovăție. Copiii au o capacitate logică foarte bine dezvoltată. Fiecare relație are suișurile ei, precum și coborâșurile și adesea scăpăm din vedere impactul acestora asupra copiilor. Ei simt tot, vorbit sau nevorbit.
Magia începutului sau îndrăgosteala
Și iată că de aici am ajuns la rememorarea începutului relației cu tatăl lor. Și a vrut din nou să afle toate detaliile inițiale ale relației noastre romantice. Și le-au primit, căci și Prâslea chicotea pe lângă frati-său. Îmi place să povestesc și mai ales despre astfel de momente fericite, cu fluturași în stomac și vitalitatea începutului.
Și m-a întrebat dacă am avut și eu și alți parteneri înainte de tatăl lor. Și am povestit cum ajungi să te cunoști mai bine într-o relație, să ai interese și planuri comune de viitor. Apoi am povestit despre cum descoperi valorile și obiectivele comune. Ce este important pentru el/ea are un impact asupra formării unei legături bazate pe încredere, respect și afecțiune reciprocă. Cumva am făcut distincția între angajamentele pe care părinții și le iau între ei și angajamentele părinților față de copii. Orice s-ar întâmpla în cuplu, copiii au nevoie de această siguranță că vom fi acolo lângă ei. Vor să știe că nu se va renunța și la angajamentul de a-i crește.
Și totuși cum de se ajunge la despărțire
Iată că în timpul unei relații, pot apărea obstacole și provocări. Pot fi anumite conflicte sau certuri, o stare de neînțelegere, schimbări de viață sau dificultăți financiare, care pot schimba dramatic datele inițiale. Depășirea acestor obstacole împreună poate întări legătura de cuplu. Uneori însă ei decid că o despărțire ar putea aduce mai mult calm, liniște și stare de bine pe termen lung. Se întâmplă atunci când partenerii consideră că eforturile depuse sunt prea mari pentru posibilitatea de a fi fericiți în relație. Nu întotdeauna trecerea timpului aduce după sine mai multă înțelegere. Uneori anumite prăpastii din relație se pot adânci și mai mult. Și în astfel de situații o pauză sau chiar un divorț sau o despărțire poate aduce mai mult bine chiar și copilului. Se legalizează și se limpezește această stare de neînțelegere.
S-a instalat o pauză necesară de reflecție și apoi s-au cerut momente funny din relația noastră. Și mi-au venit rapid în minte vreo două amintiri deosebit de haioase din istoria noastră de cuplu, care au reașezat zâmbetele la locul lor.
Rolul mamei, din perspectiva copilului
Se vorbește adesea despre rolul foarte important al mamei și pe bună dreptate este important. Ea este încă din momentul conceperii copilului sau chiar dinainte acolo. Existența ei reprezintă o realitate de care copilul nu poate fi separat fără primejdia unei rupturi existențiale pentru el. Chiar și o suspendare temporară a acestui rol prin absența prezenței mamei (depresie, spitalizare, decesul unei persoane dragi, conflicte familiale etc) fără efecte notabile pe termen scurt poate determina efecte notabile pentru sănătatea psihică a copilului pe termen lung. Cele 9 luni post-natale sunt foarte importante pentru această relație mamă-copil. Legătura copilului cu mama este cu adevărat esențială din multe puncte de vedere. Am în plan să detaliez aceste aspecte în alt articol.
Rolul tatălui, din perspectiva copilului
Relația copilului cu mama nu exclude însă importanța tatălui pentru acesta. Prezența tatălui este inițial parte din percepția mamei pentru copil. Încă din burtică el aude chiar mai clar vocea tatălui. O atribuie însă mamei, care capătă astfel o existență bivocala pentru copil. El capătă importanță, însă datorită mamei care îl introduce copilului, dacă este băiat copilul. Dacă este fetiță, natural va fi o atracție directă spre el, iar aceste manifestări se pot observa din primele zile. Băieții sunt efectiv absorbiți de prezența mamei. Stau nederanjati la sân de intrarea tatălui în cameră, de exemplu, pe când fetițele se uită să vadă cine a intrat și apoi se întorc la sân să continue suptul.
În primele zile în afara uterului se poate observa cel mai bine această atracție nemijlocita față de sexul opus. Cu educație și ca efect al culturii, ulterior se estompează treptat și parcă nu mai e la fel de vizibil. Se spune adesea că dacă, după ce se naște și în aceste prime 9 luni ale vieții lui aeriene, copilul este în preajma părinților, acesta este destinat unui prezent deschis spre viitor. Atunci când însă el este primit în lume și petrece mai mult timp cu bone, moașe sau bunici, în această perioadă, este destinat mai degrabă străbunilor. Și cele 9 luni în afara uterului au o importanță foarte mare ca vestita oră magică, pe drept cuvânt magică, pentru instalarea legăturii simbolice post-natale.
Triangularea mamă-tată-copil
„Tu nu i-ai face niciodată asta lui tati, nu?” Cât de mult sens în această întrebare. Prezența afectivă a tatălui lângă mamă în perioada de început a vieții copilului stimulează o adevărată îmbogățire a vitalității acestuia. Atunci când copilul este la sânul mamei și tatăl oferă sprijin, confort mamei și vorbe afectuoase, copilului primește și el. Când copilul suge primește, astfel, o resursă afectivă inestimabilă din partea tatălui. În absența acestuia sau, din diverse cauze, a mamei, copilul transferă asupra altor persoane această necesitate vitală pentru el, relația mamă-tată-copil. Ulterior se observă efectele mai bine în jocul copiilor puțini mai mari sau chiar și mai bine, după 7 ani ai copilului, în ceea ce acesta își stabilește ca ținte în viață și chiar în relațiile sociale ale acestuia și de cuplu, devenit adult.
Iată deci cât de important este să le vorbim copiilor despre relațiile de cuplu și relațiile parentale, despărțire și parcurs împreună prin viață, relația cu mama sau cu tata și relații sociale. Sigur că viața bate filmul și realitatea e departe de ideal și ea se întâmplă fără controlul nostru… Ce este în controlul nostru este reacția noastră la ce se întâmplă, spunem noi, în psihologie. Lucrurile nu se întâmplă din vina noastră. Responsabilitatea noastră este fix conștientizarea faptului că suntem singurii care putem schimba ceva… Heeei, nimeni nu zice că a fi părinte e ușor, dar ce aventură grozavă este! Recunosc că nu m-am văzut niciodată mai clar pe mine înainte de a avea copii. Să le fiu mamă este extraordinar pentru mine.
Copiii voștri sunt curioși cu privire la relația voastră? Haideți să povestim în Cafeneaua Părinților – comunitate online.
Citește mai mult: Dialoguri cu copiii: Tu nu i-ai face niciodată asta lui tati, nu?