Ieri am primit o diplomă de excelență pentru leadership feminin și implicare în proiecte educaționale de excepție, în cadrul Galei „România ești TU” și includerea poveștii mele și a Podului în cartea Tatianei Tuță: „…ÎNGERI pentru România”, volumul II. Surpriza mea a fost foarte mare. Am ieșit din zona de confort, cu siguranță. Sunt foarte recunoscătoare pentru această distincție și mi-am asigurat și bâza pentru o vreme în relația cu copiii mei :)))). Glumesc! Mă simt onorată pentru această surpriză minunată, iar sabotorii mei au fost efectiv pe lampă. Însă această recunoaștere o consider a fi mai importantă pentru domeniul meu de activitate.
Să ai în responsabilitate copilăria unui om este mult, foarte mult. Intervențiile de specialitate în zona de educație timpurie sunt extrem de valoroase și apreciez în mod deosebit eforturile tuturor, care merg înspre a susține familiile cu copii de vârstă mică. Educația timpurie este temelia stabilă a unei națiuni și mă bucur că, prin prezența mea la această gală, printre persoane cu performanțe deosebite în sectorul lor de activitate, atenția este îndreptată spre cea mai importantă vârstă a devenirii noastre. Ar fi minunat să existe cât mai multe inițiative, inclusiv la nivelul statului, orientate spre această zonă.
Atât în practica mea profesională din ultimii ani, alături de copii și părinți, cât și în viața personală de familie, ceea ce am simțit este că părinții își doresc să fie „părinți buni”, „de gașcă”. Adesea apar însă și momente în care nu știu cum să procedeze. Atunci când sunt fericiți de reușitele copiilor lor totul e ok. În celelalte momente, apar niște provocări semnificative. Iar pentru părinți una din marile provocări o reprezintă invățatul, temele, dacă sunt mai mari, și disciplina și limitele în general. În multe cazuri, parcă ne plasăm în niște tabere pro sau contra, lăsând cu greu loc pentru nuanțele dintre acestea să se manifeste. M-am regăsit și eu de multe ori în această poveste. Suntem pro performanță academică și rezultate sau, din contră, ne ducem în extrema cealaltă, a laissez-faire-ului. Și performanța este ok și stilul relaxat și în ritmul copilului e minunat. Echilibrul este de construit în fiecare clipă între acestea două.
Actul învățării pornește indisolubil de la motivație. Este și cum este susținută motivația de a învăța? Mă gândesc la efortul copilului care va genera sau nu niște rezultate așteptate sau dorite. Apoi iau în calcul și felul în care transformă această realitate dinamica de familie.
Eu nu am fost niciodată copilul de 10 pe linie și nu am luat niciodată premiul I. Am fost în rândurile fruntașe mereu, atât la școală, cât și la chiul, recunosc :))). Sunt multe conștientizări pe care le-am avut cu privire la acest fapt. Deși nu am luptat pentru locul I neapărat, să învăț îmi place, dar presiunea am simțit-o destul de mult în zona academică, din familie. Am avut mereu un stil entuziast și multe pasiuni, m-am regăsit în multe cercuri, cu activități și experiențe variate. Mi-au adus numeroase satisfacții și beneficii. Pe de altă parte, în multe ocazii, m-au dus spre o zonă de epuizare și copleșeală. Și eu și soțul meu suntem foarte activi. Constant triez și renunț acum conștient la multe și sunt atentă la gradul de oboseală și stress al copiilor. Parentingul conștient, cu atenția orientată spre sine și ce modelam în copiii noștri, este delicat.
Suntem o generație crescută cu presiunea rezultatelor academice, ca măsură a reușitei în viață. Și sunt importante, susțin educația, dar în egală măsură și respectarea propriilor limite. Pentru copiii mei, am dorit să fie un parcurs mai relaxat și învățarea să se facă prin joacă. Inițial a venit dintr-o zonă de dezamăgire față de sistem și revoltă, apoi a venit cu înțelepciunea conștientizării faptului că fiecare face cât poate și ce poate. E mereu discutabil acest cât și ce poate…
Am fost întrebată în urmă cu 5 ani de cineva: de unde știi că ai încercat suficient? Eram în burnout, după o lungă perioadă în care am cumulat mai multe roluri, dintr-o dorință a mea de control, raportându-mă la anumite standarde de performanță proprii. Rezultatele apăreau, clienții erau mulțumiți, dar și responsabilitățile creșteau. Întrebarea venea tot dintr-un orizont de rezultat. Să fac eu cât pot de bine lucrurile în spațiul meu de acțiune, cu bucurie și mulțumire, reprezintă tot ceea ce pot face, răspund acum. Fiecare este responsabil de partea lui de relație. Renunțarea vine cu a simți că trăiești și cu sănătate, fără frică. Este cea mai importantă limită, pentru mine. Nu este un eșec, este sănătos.
Apoi, în cealaltă extremă este frica de succes, care onorează în afara echilibrului prea mult uneori limita renunțării. Frica de succes este un fenomen psihologic complex și nu este atât de frecvent discutat ca și frica de eșec. Aceasta implică însă teama de responsabilitatea suplimentară, teama de a fi în centrul atenției sau teama de schimbare chiar. Și se manifestă și la copii și la adulți. Teama de a fi invidiat sau judecat sau că se întoarce roata și succesul nu durează prea mult sau că succesul este acompaniat de noi așteptări și presiuni suplimentare… sunt niște filme care se derulează constant în minte.
Auto-sabotajul și gândurile auto-critice ajung să determine un comportament de evitare a oportunităților de creștere sau o subestimare, ceea ce duce la o frică irațională cu privire la consecințele pozitive ale atingerii obiectivelor pe care le avem. E important să observăm aceste mecanisme în noi și să discutăm cu copiii noștri, să le insuflăm încredere și siguranța alegerilor pe care le pot face.
E un model pe care îl setăm inconștient pentru copiii noștri, de aceea discuțiile cu ei sunt extrem de valoroase.
Adaug aici și paginile aferente poveștii mele, difuzată prin lentilele Tatianei:
Ce este important pentru voi, din perspectiva succesului, și cum modelați valorile familiei voastre pentru copii? Ne întâlnim în comentarii în Cafeneaua Părinților – comunitate online.
Mulțumesc încă o dată pentru această distincție! România sunt EU, România ești TU, suntem noi TOȚI!
Elena Burlănescu
Trainer senior și fondator Podul lui Sfredeluș