Treaba aceasta, numită lucrare de licență, ar merita un rebranding: lupta între procrastinare și stress :))) Cei din jur nici nu știu cum să joace cartea asta, cum să întrebe și ce să întrebe ca să fie on the safe side. „Ai terminat lucrarea de licență?” este la granița dintre provocare și ofensă pentru sufletul de student înaintea celui mai cel examen din viața academică :))).
Este un moment dificil, oricât de ușor ar părea la o primă vedere. Colegii mai mari, ajunși alumni deja, dau sfaturi înțelepte, încercând să calmeze și să oprească procesul de creștere a unor noi fire de păr alb și să ofere încredere: „Vei trece cu bine peste această etapă”. Familia, deseori nerăbdătoare, întreabă constant „de ce nu ieși și tu cu noi la iarbă verde, că ți-ar face bine?”… „dar cât mai ai?”, „Cum, nu ai terminat?” Colegii de an, care parcă au mereu mai mult timp, sunt acolo, în galerie, cu încurajări: „💪💪mai e un pic!”, „până departe… 🥺”.
Dar chiar și atunci când sufletul de student se hotărăște să ia taurul de coarne și să aștearnă gândurile elevate științific pe hârtie, întâmpină dificultăți. În minte totul e conturat, structura e clară, pasiunea e așezată, încrederea în capacitatea de gestionare a timpului e la cele mai înalte cote, daaaar… udatul florilor, reorganizarea casei și joaca cu copiii par să fie întotdeauna de partea adversă, iar orice încercare de concentrare este îngreunată de astenia de primăvară. O temă bună de cercetare ar fi relația dintre lucrarea de licență și toate celelalte treburi importante de finalizat pentru liniștea sufletului de student. Îngerul păzitor al disciplinei ar fi bine să dea mâna cu cel al motivației și perseverenței și să aibă niște intervenții speciale mai ales pentru cei de-o vârstă… o fi 40 noul 20, dar cu copii și mai multe proiecte în implementare simultan… un pic de praf de zâne ar face minuni.
Toți știm cum e cu procrastinarea, oricât de magician al gestionării timpului ai fi.. Deși ar putea să își rezolve sarcinile în câteva zile, sufletul de student se lasă pradă dramei interne și a dorinței de a simți adrenalina provocată de a lăsa totul pe ultima sută de metri… chiar și la a doua sau a treia aventură de acest tip, ce credeți?! Pare a fi o dorință inconștientă de a simți suspansul. Cum să nu ratezi acest „spectacol”? Ei bine, amână momentul. Yeeees, it will come.
- La finalul anului 2: „Vara asta scriu lucrarea de licență.”
- După concediu: „E vară, am tabere, 60 de pagini le scriu fluierând în toamnă!” În vacanța de vară, lucrarea de licență este doar o umbră în fundal, pentru a nu se simți complet neglijată.
- La începutul ultimului an de studii: „într-un an de zile scriu 2 lucrări de licență. Am timp până în iunie anul viitor!”
- Primele gânduri concrete despre lucrarea de licență apar undeva prin noiembrie, dar sufletul de student se deschide în fața sufletului de profesor coordonator abia prin decembrie, înainte de altă vacanță. Și atunci: baaam! Apar ordonate în timp primele termene… temeri, am scris prima dată. Ce act ratat!
- „Hai, măi, treci la treabă că ar cam fi cazul!” De prin ianuarie-februarie se simte efectul biciuirii interne sub evidența primelor chestionare care răsar precum ghioceii în grupurile de facultate și iaca, îmi fac curaj și câteva cruci, și îl scot și eu pe-al meu.
- „Până pe 15 aprilie este de dorit să fie gata, din experiența altor ani!”, răsună în minte vorbele sufletului de profesor coordonator.
- „15 aprilie… mai sunt 2 luni!!! Câte nu fac eu în 2 luni…” folderul este făcut deja, chestionarul a înregistrat și răspunsuri, grație părinților cu suflet generos și muuuuultă răbdare pentru stufoșenia de întrebări.
- La începutul lui aprilie, adică zilele acestea… încep să apară semnele de panică și iată că a răsărit pe desktop un fișier conținând coperta cu titlul, pagina cu rezumatul și am scris deja „Cuprins” pe o nouă pagină, A DOUA PAGINĂ.
- Investigațiile în băncile de studii se termină cu oboseală. Deja simt că voi dormi mai liniștită în această seară, mai ales că am pe desktop un .doc cu titlul: „lucrare de licenta in lucru” și nu este doar un simplu fișier pe desktop… are și niște pagini scrise deja, DOUĂ.
- Am finalizat și misiunea care părea imposibilă și care a blocat de fapt acest întreg proces până acum în mintea mea: puricarea bazei de date cu răspunsurile la chestionar. Dacă mai era nevoie de confirmare, artistului de vorbe din mine nu-i e bine cu statistica. Mă simt deja ca un soi de Wonder Woman, mai ales că am luat-o de 2 ori de la capăt în acest proces, căci mi-am amintit la final ceva ce mi-am propus să țin minte când am asamblat chestionarul, daaaaar… „YEEESS! I did it!”
- „Toate ca toate, m-am apucat de ea, dar am nevoie de o minte odihnită, căci e o temă importantă! E și mâine o zi.” Aceste gânduri parcă aduc o nouă stare de panică, căci e un istoric.
- Gândurile acestea aduc însă și o dorință puternică de a socializa cu colegii, în încercarea de a găsi motivația necesară de a închega măcar introducerea mâine, că tocmai ce am revenit de la Viena, din vacanța cu familia… așa că scriu: „Lady, la ce oră aveți defilarea mâine? Aș trage și eu o fugă să beau o cafea cu tine.” Un suflet de student nu lasă alt suflet de student la ananghie: „Hello Darling, de la 10.00 la 19.00 te așteptăm. Poți să vii și la brunch 🙂 până în ora 16.00.” Da, am prietene care au și mâncare din fericire pentru sufletul de student și familie, că pot lua și la pachet – Perfect simplu Coffee Shop
- Parcă aud alte voci: „Licența e pe primul loc. Hai, ai scris ceva? În 2 zile o termini, dacă stai de ea.” Le aud, pentru că e cumva și în mintea mea ceva consens în zona asta… dar eu știu că mai sunt niște voci care o întorc de o mie de ori până e gata șiiii…
- „Doamne-ajută să nu mă prindă 1 mai decât la soare pe undeva” și la acest gând starea de panică atinge cote semnificative, căci alt gând numără orele de activitate efectivă de scris și stat pe subiectul licență, iar orice alt subiect devine un motiv pentru neliniște… hopefully nu și de dramă.
Ei bine, de azi răspunsul meu legat de stadiul lucrării de licență nu va mai fi unul vag sau chiar un refuz categoric de a discuta despre subiect, căci sunt la A DOUA PAGINĂ deja și mă simt încrezătoare.
Glumesc, evident, căci în ciuda tuturor provocărilor și dramelor interne, abordez cu seriozitate și responsabilitate această lucrare. Aici este și miezul, de fapt. O scriu pe un subiect care știu că este interes și pentru voi și pentru majoritatea părinților probabil. Zbuciumul meu intern și procrastinarea vin din dorința de a gestiona înțelept sprijinul pe care mi l-ați acordat completând chestionarul meu și pentru care vă mulțumeeeeeesc din nou! Sunt de real folos și bun uz pentru parcursul nostru comun următor.
Așa că, dragi suflete de studenți, colege și colegi (sunt și câțiva reprezentanți ai sexului masculin la psihologie), să ne concentrăm asupra acestei ultime etape a vieții de student. Boooo! Studenția aceasta mi-a adus relații dragi de prietenie, pe lângă cunoștințe noi, o restructurare benefică activității mele profesionale și mai e doar puțin din viața de studentă la 40 de ani… ba măbucur, ba mă întristez, ba mă apuca panica… oh, well, less drama, more action!
Triumful în fața lucrării de licență va fi cu adevărat o realizare îmbucurătoare, chiar dacă va marca finalul unei perioade foarte faine din viața mea. Probabil că aici e cheia care va deschide noi capitole, de fapt.
V-ați angaja într-un parcurs de lungă durată pentru visul vostru, pe lângă viață de familie și job? Cum simțiți schimbarea în prag de 40? Ne scriem în Cafeneaua Părinților – comunitate online, în comentarii.
Elena Burlănescu
Trainer senior și fondator Podul lui Sfredeluș