Toate simțurile unui nou născut sunt mobilizate și animate de o forță vitală pentru a intra în contact cu mama. La baza ei se află satisfacerea nevoilor fundamentale de supraviețuire și necesitatea unei legături emoționale. În acest fel, copilul primește asigurarea că este în siguranță. Ușor, ușor își va putea contura apoi identitatea.
În tot regnul animal, mamele mamifere le induc o stimulare senzorială puilor lor din primele clipe de viață. Primele senzații încercate în legătura afectivă de la începutul vieții constituie o experiență emoțională corporală, care modelează psihicul nostru și îl concretizează. În 1970, psihologul și psihiatrul englez John Bowlby, a dezvoltat o teorie care a arătat impactul puternic al legăturilor de atasament timpurii asupra relatiilor de-a lungul întregii vieți. La baza teoriei sale se află prezența sau absența disponibilității afective a părinților. Bowlby și Ainsworth sunt părinții teoriei atașamentului și multe dezvoltări ulterioare au fost realizate. În continuare este studiată și s-au dezvoltat și o serie de intervenții specifice necesare și importante, în egală măsură, în zona atașamentului.
Ce reprezintă atașamentul? Atașamentul este legătura afectivă, reciprocă, durabilă dintre un nou născut și îngrijitorul lui și decurge din nevoia primară a copilului de a intra în relație cu celălalt și de a crea o legătura puternică și constantă. Pentru ca această legătură să se formeze este important să se acorde și timp și spațiu. Această dorință o vizează mai întâi pe mamă, căci copilul este predispus să caute apropierea de ea, apoi pe tată, după vârsta de 1 an. Răspunsul adecvat al părintelui, care vine dintr-o disponibilitate permanentă a sa pe toate planurile-psihic, afectiv și emotional, îi permite copilului să câștige o siguranță interioară. Această resursă va fi utilizată de-a lungul întregii sale vieți. Favorizează apariția încrederii, atât în sine, cât și în ceilalți și în viață în general, ca un mediu sigur și plin de oportunități.
Stilul de atașament securizant
Copiii care dezvoltă acest tip de atașament au beneficiat de o mamă care, de-a lungul primului lor an de viață, a dat dovadă de o sensibilitate și de o reactivitate adaptate semnalelor lor de comunicare verbale și non-verbale. Mama este complet disponibilă fizic și afectiv. Prin constanța comportamentelor sale, prin această predictibilitate pe care o imprimă în modelarea așteptărilor copilului, ea îi transmite copilului mesajul limpede ca este gata sa-l ajute oricând are nevoie. În contact cu ea, copilul se simte alinat și această dezvoltare armonioasă îi permite să acceadă la libertatea totală de a-și explora mediul înconjurător.
Mama este constantă în iubirea și disponibilitatea pentru copil. Este blândă și are capacitatea să îl ghideze fără sa își schimbe starea emoțională atunci când copilul are emoții puternice. Îl face să se simtă valorizat și iubit necondiționat. Este o formă manifestă de bunăvoință afectivă. Astfel, îi permite copilului să dezvolte convingerea că beneficiază, în mediul său, de persoane cu siguranță disponibile să-l ajute, să-l susțină și să-l securizeze.
Copiii cu stil de atașament securizant devin, așa cum le-a arătat-o atât de bine mama lor, cooperanți, veseli și nu prea agresivi. Ei sunt entuziaști, curioși și stabilesc legături sociale pe termen lung cu ușurintă. Se simt valorizați și îi valorizează pe ceilalți.
Relația cu mama reprezintă o oază de siguranță, iar această siguranță îi eliberează copilului atenția și îi permite să se dezvolte armonios. Prin prezența mamei pentru a-l ajuta în reglarea emoțiilor, copilul dezvoltă capacitatea de a se autoregla. El se va simți suficient de capabil să-și depășească instabilitățile trecătoare.
Stilul de atasament anxios
Stilul de atasament anxios se dezvoltă la copiii ai căror mame sunt imprevizibile, inconstante în disponibilitatea de a oferi afecțiune. Se manifestă un anumit grad de incoerență în atitudinea față de copil. Replicile “Te las aici și plec! / Te las singur!/ Nu te iau cu mine!” sunt folosite ca metodă de manipulare a copilului prin amenințarea cu abandonul. Aceste replici întăresc și mai mult angoasa copilului. Aceasta incoerentă relațională creează un profund sentiment de ambivalență la copil. Se amestecă simultan dorința de a profita de contacte apropiate cu mama pentru a regăsi starea de bine și furia intensă de a se simți deodată lipsit de atenție și de încurajare. De aici se naște anxietatea, între furie activă și prăbușire pasivă.
Acești copii pun pe pauză impulsul lor de explorare care s-ar traduce prin distanțarea față de mamă. Par că se concentrează doar pe angoasa de a fi părăsit. Caută mereu prezența mamei pentru a se liniști. Se adaptează stărilor ei emoționale. În același timp, devin incapabili sa-și dezvolte potențialul de autonomie. Mai târziu, acești copii devin adulți care vor trăi relațiile sociale pe fond de neîncredere, deși simt dorința de contact strâns. Vor dezvolta același stil de atasament cu partenerul lor, de care se agață pentru a se liniști și își vor pune nevoile pe plan secundar pentru a nu perturba fragilul atașament.
Stilul de atașament evitant
Mamele copiilor care au dezvoltat un stil de atașament evitant se disting prin atitudinea lor globală de distanțare și dezangajare față de copilul lor. Din cauza propriei lor istorii personale nerezolvate cu mama lor, aceste mame i-au transmis copilului impresia durabilă că le deranjează în viața de zi cu zi. Ele sunt perturbate și iritate de vulnerabilitatea copilului lor. Se așteaptă la un răspuns afectiv adecvat, în timp ce ele sunt refractare la ideea de a îi oferi toate acestea. Când copilul se rănește sau se îmbolnăvește, ele vor avea tendința să îl ignore sau să se supere pe el. În aceste situații, se simt constrânse să aibă grijă de el.
Copilul înțelege cu timpul că este inadecvat în resimțirea emoțiilor sale. El înțelege din relația cu mama faptul că riscă să fie părăsit, respins sau ignorat, dacă-și exprimă nevoile de apropiere sau de încurajare. Astfel, se hotărăște să se bazeze doar pe el însuși, dacă are nevoie să fie liniștit. Face din reducerea apropierii un mecanism de apărare împotriva durerilor emoționale potențiale.
Ca adult va fi văzut autonom și independent. Însă hiperautonomia și hiperindependența sa nu sunt decât superficiale și dovedesc o profundă fragilitate față de sfidările relațiilor interpersonale. Poate adopta comportamente provocatoare și agresive din cauza furiei sale reprimate.
Stilul de atașament dezorganizat
Copiii care au un stil de atașament dezorganizat provin din medii familiale foarte perturbate și perturbatoare pe plan psihologic. Relațiile precoce între mamă și copil sunt patologice. Acestea sunt caracterizate printr-un nivel ridicat de stres și anxietate. În această categorie, se încadrează copiii care au fost maltratați sau agresați fizic, sexual sau psihologic. Lipsa constanței relaționale îl afectează pe copil și îl face incapabil să stabilească o relație de încredere durabilă și securizantă.
Stilul de atasament timpuriu are un impact foarte puternic asupra viitoarelor relații din viața adultă. Studiile arată că un atasament insecurizant poate fi și restructurat de-a lungul timpului. Pe măsură ce individul acumulează noi experiențe în interiorul diferitelor relații sociale sau apropiate cu persoane care au stiluri de atasament securizante se întâmplă această restructurare. Pe măsură ce capătă încredere, individul învață să se deschidă, să iubească și să își recunoască valoarea.
Despre importanța experiențelor din primii ani de viață și felul în care contribuie Podul la a consolida o bază sigură pentru dezvoltarea atașamentului securizant am mai scris. Podul reprezintă pentru toți cei care ne vizitează un spațiu sigur de creștere și socializare. Oportunitățile de conectare pe care le creăm au un impact durabil. Pentru informații suplimentare, consultați articolul scris toamna trecută și susținut de Elena Burlănescu în cadrul Conferinței Internaționale pentru Educație și Creativitate – aici. Cercetarea realizată recent, pornind de la rezultatele studiilor anterioare analizate, și rezultatele acesteia le vom publica în curând. Acestea evidențiază foarte clar rolul important al tatălui, ca model educativ parental în ceea ce privește stilul de atașament manifestat pe termen lung în relații de adulți.
Vă invităm în Cafeneaua Părinților – comunitate online să discutăm despre cum să acordăm atenție astăzi acestor aspecte pentru a nu trata mâine.
Emma Ionescu, psiholog
Elena Burlănescu, trainer fondator Podul lui Sfredeluș