Încrederea este o calitate prețioasă și esențială. Testul suprem al ei este în momentele dificile și prin abilitatea noastră de a gestiona situațiile cele mai nefavorabile, atunci când pare că drumul în jos e mai scurt decât în sus și totuși mai găsești alte variante. Să știi cum să gestionezi ce e mai dificil implică mai mult decât simpla încredere în sine; implică reziliență, adaptabilitate și înțelepciune.
Atunci când te afli în fața unei situații dificile sau a unor bariere pe care e important să le înlături, încrederea te ajută să rămâi calm și concentrat. Este ușor să ai încredere în tine și în abilitățile tale în momentele bune, când totul merge conform planului și reușești să obții ceea ce îți dorești sau ai nevoie. Adevărata încredere se manifestă atunci când te confrunți cu provocări și cu lucrurile care merg mai puțin bine, când nu reușești ce ți-ai propus.
O evaluare clară a situației și găsirea celor mai bune soluții disponibile, luarea unor decizii dificile, adaptarea la schimbări neprevăzute și găsirea resurselor interioare pentru a face față provocărilor… Încrederea înseamnă să nu te lași copleșit de circumstanțe, ci să cauți o cale de ieșire sau o modalitate de a învăța și a crește din experiență.
Este important să menținem o perspectivă pozitivă, cu o integrare a realității duale a situațiilor întâmpinate și să ne amintim că fiecare provocare vine cu o lecție, un dar, o oportunitate ascunsă sau chiar mai multe. Prin abordarea acestor momente dificile cu încredere și reziliență, putem dezvolta abilități noi, putem învăța să ne adaptăm și să ne depășim limitele, să mai spargem o barieră.
Eu am încredere în ceilalți. Uneori, poate însemna să fiu vulnerabilă și să recunosc că nu pot face totul singură. Nu îmi este ușor mereu, dar nici imposibil. Încrederea în ceilalți și în abilitatea lor de a ne sprijini este o resursă valoroasă în momentele dificile și apreciez foarte mult susținerea celor din jurul meu.
Încrederea adevărată e testată în fața provocărilor vieții. Aceasta nu înseamnă că nu vom întâmpina dificultăți, ci că vom avea încredere în abilitățile noastre de a le depăși și în capacitatea noastră de a crește și de a învăța din ele. Cu încredere, reziliență și deschidere, putem face față cu succes și celor mai dificile momente din viață. Mi-a rămas în minte o idee asupra pierderii cu care am rezonat, dintr-un workshop pe încredere susținut de Nina Ștefan, colega mea in Connect Romania, un proiect dezvoltat de România ești tu. Pierderea, atunci când se întâmplă, nu presupune să o luăm neapărat de la capăt, ci doar să continuăm sub o altă formă, de unde am rămas.
Ce facem atunci când am acordat încrederea noastră unor persoane și a fost trădata? Dacă situația considerați că nu se schimbă, stabilirea unor limite este necesară și importantă. Uneori și distanțarea de persoana sau grupul respectiv poate fi o variantă utilă. Limitele sunt esențiale. În egală măsură, este important să acceptăm că oamenii pot face greșeli sau pot acționa în mod incorect sau într-un mod neconform așteptărilor noastre. Înțelegerea merge atunci mână-n mână cu iertarea și pot elibera stresul și tensiunea pe termen lung.
Comunicarea poate clarifica multe neînțelegeri. Cu toate acestea, fiecare situație este unică, așa că este important să abordați aceste provocări în funcție de circumstanțele specifice. Cu siguranță, gestionarea lor cu înțelepciune și calm poate ajuta la menținerea echilibrului și la găsirea de soluții adecvate.
Vă invit să ne citim în comentarii în Cafeneaua Părinților – comunitate online, să ne susținem reciproc și să ne creștem încrederea.
Elena Burlănescu
președinte fondator și formator în Podul lui Sfredeluș