Particip în aceste zile la Conferința de educație timpurie, ediția a 9-a, dedicată comunicării, limbajului și scrierii, o experiență deosebită oferită cadrelor didactice din sistemul de învățământ de stat gratuit de traineri din Marea Britanie, cu sprijinul sponsorilor cooptați de Fundația First 7, de care se leagă energia și pasiunea colegei mele de facultate, Valentina Secară. Este o experiență în sine, trăită cu toate simțurile, cu joc și joacă, din care ieși cu dorința de a face diferența și de a contribui într-un mod semnificativ la a construi contexte de învățare, care să stimuleze dorința copilului de a intra pe termen lung în această aventură a descoperirii, cu entuziasm, curiozitate și o doză importantă de creativitate.
Educația timpurie, desemnată adesea drept „ferestrele de oportunitate” pentru dezvoltarea copilului, este extrem de importantă în formarea fiecărui individ. Aceste ferestre se referă la o perioadă sensibilă, în care copiii sunt mai receptivi și mai predispuși să învețe anumite abilități și concepte. Această perioadă variază în funcție de domeniul de dezvoltare și de abilitatea specifică, dar se concentrează în principal asupra primei copilării, în special cea din primii ani de viață.
În primii ani de viață, creierul copiilor este extrem de maleabil și în continuă dezvoltare. Acesta este momentul în care se formează conexiuni neurale esențiale pentru procesele de învățare și gândire. Prin urmare, perioada de vârstă cuprinsă între naștere și aproximativ 5-7 ani este considerată o „fereastră de oportunitate” pentru dezvoltarea cognitivă a copilului și nu numai. Grija parentala, interacțiunile pozitive și fericite cu părinții prin joc și joacă modelează creierele copiilor într-un mod necesar și irevocabil, cu impact asupra întregii vieți.
În ceea ce privește dezvoltarea limbajului, copiii au o perioadă sensibilă în care sunt mai predispuși să învețe și să dobândească competențe lingvistice. În această perioadă, ei sunt mai receptivi la sunete, cuvinte și structuri lingvistice. Aceasta face ca primii ani de viață să fie un moment crucial pentru dezvoltarea limbajului. Dintre toți, primul an de viață este cel cu cel mai mare impact, conform studiilor. Așa că, dacă vă gândeați că e prea devreme să începeți să le citiți bebelușilor de la câteva luni sau să îi expuneți altor experiențe de învățare cu stimulare senzorială, ei bine, nu e! Cu cât mai devreme, cu atât mai bine. Știu, scriu de ceva timp despre stimularea copiilor prin joacă senzorială, de mai bine de 7 ani deja… e important.
Dezvoltarea abilităților sociale și emoționale are, de asemenea, o „fereastră de oportunitate”. În această perioadă, copiii învață să identifice și să gestioneze emoțiile, să dezvolte empatie și să înțeleagă concepte precum prietenia și relațiile interpersonale. Aceste abilități se pot dezvolta prin storytelling și lectură. Copiii au ocazia de a experimenta roluri noi, contexte noi de viață… un copil timid se poate transforma într-un supererou. Doar ideea că e un rol scris pentru și despre altcineva poate oferi doza necesară de încredere, confort și curaj. Modelarea și exersarea acestor abilități în această manieră poate fi facilă și de real folos. Este un soi de „răzbunare” a timidității. Și mai interesant este că prin imitație, în mintea lor, încep să se desfășoare și alte procese importante: la ce se gândește personajul, ce simte etc. „Citirea” minții celuilalt este o abilitate socială excepțională.
Toți avem nevoie de povești, fie că e vorba de a împărtăși cu prietenii o conversație pe care am avut-o cu altcineva într-un bar sau chiar o carte citită. Sunt studii însă care ne-au arătat foarte clar cum lipsa încrederii cadrelor didactice și a părinților în propria creativitate și capacitate de joacă ne face efectiv să ne micșoram în interior la ideea de a citi în fața copiilor pe voci ciudate, jucându-ne cu figurine sau creând jocuri de rol. Cititul însă in primii ani de viață împreună cu copiii are un impact uriaș asupra întregii experiențe școlare viitoare a acestora. Și mai interesant este că nu există două povești citite sau „interpretate” la fel. Nu avem cum să greșim.
Atunci când adulții interacționează pozitiv cu copiii, aceștia sunt mai motivați să comunice și să învețe. Conversațiile pline de afecțiune și râsul sunt exemple de interacțiuni pozitive care dezvoltă limbajul și relațiile. E vital, după mine, să conștientizăm că este o nevoie psihologică esențială să le cultivăm, să le acordăm atenția și importanța necesară. Momentele acestea de magie nu pot fi recreate de tehnologie și copiii le vor prefera mereu. Rolul nostru, de adulți responsabili și atenți la nevoile lor, este să creăm aceste obiceiuri pozitive împreună cu ei.
Crearea experiențelor senzoriale joacă un rol extraordinar în dezvoltarea cognitivă a copiilor. Prin intermediul atingerii, gustului, mirosului, văzului și auzului, copiii își dezvoltă conexiuni neurale e-sen-ți-a-le. Jucăriile și activitățile care încurajează explorarea senzorială, cum ar fi jocul cu nisip, orez, lână, pictura, modelatul, dansul, eliberarea vocii prin cântat sau mirositul unor condimente într-o activitate de gătit stimulează dezvoltarea creierului și a limbajului.
Aceste „ferestre de oportunitate” nu sunt perioade stricte și fixe, ci mai degrabă intervale de dezvoltare în care copiii au o capacitate sporită de învățare și asimilare a cunoștințelor. De aceea, educația timpurie și stimularea adecvată a acestora pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării viitoare a copiilor.
V-ați obișnuit probabil de la mine să vă invit la joacă, o fac și acum. Prin joacă creăm emoții pozitive și transmitem iubire copiilor noștri. Să ne jucăm mai mult! Vă asigur că va fi plăcut și pentru voi, deși poate puțin straniu pentru unii la început. Maturizarea nu înseamnă să renunțăm la joacă, din punctul meu de vedere. Jocul și joaca sunt esențiale la orice vârstă. Dacă aveți sentimentul că ați uitat cum să vă jucați, părerea mea este că e ca mersul pe bicicletă… practica îmbunătățește performanța și odată (re)dobândită această abilitate nu se pierde cu adevărat niciodată. Și scriu aceste lucruri eu, care la primul copil cântam Moș Crăciun cu plete dalbe în august, după ce l-am născut, pentru că nu îmi aminteam atunci niciun alt cântec. Și ghiciți ce se întâmpla. Se calma instant la auzul vocii mele. Judecătorul nostru interior, vocea aceea autocritica, este important să fie pe silent. Copiii ne vor pe noi, nu o voce cristalina și perfectă… stimularea senzorială indusă de mame (în principiu) este esențială… și de fiecare dată când interacționam cu ei cu toată iubirea pe care suntem în stare să le-o comunicăm prin cuvinte, îmbrățișări, timp dedicat, cadouri sau sprijin în momente dificile (fie că îndeamnă un umăr pe care să plângă sau trezitul de n ori pe noapte pentru a calma monștrii imaginari) contribuim la dezvoltarea lor neuronala cu influență asupra creierului lor și întregii lor vieți ulterioare.
Creștem împreună! Suntem curioasă să citesc istoriile voastre în comentarii în Cafeneaua Părinților – comunitate online.
Elena Burlănescu
Președinte fondator, formator și coordonator de programe educaționale în Podul lui Sfredeluș