Tehnologia există, iar copiii noștri s-au născut cu acces la ea. Este foarte important să abordăm cu grijă și responsabilitate utilizarea tehnologiei în viața copiilor noștri, în această eră digitală în care trăim. Având doi băieți, unul în vârstă de 6 ani și celălalt de 9 ani, ne confruntăm des, la nivel de familie, cu provocările și presiunile legate de expunerea lor la mediul online și la tehnologie, în general, dar mai ales cu privire la jocurile video.
Este evident că ei, copiii noștri, sunt parte integrantă a acestei lumi digitale, unde internetul și digitalizarea sunt la ordinea zilei. Prin urmare, subiectul privind utilizarea responsabilă a tehnologiei devine unul de interes personal și familial, dincolo de zona profesională. Resimt presiunea externă și mulți părinți cu care am vorbit asemenea, deoarece fiecare familie pare să abordeze acest aspect într-un mod diferit. Și e ok așa. Întâlnirea cu copii care au reguli diferite sau chiar absența aparentă a acestora în alte familii pot fi provocări semnificative, dar am ales să explicăm în diverse contexte de viață că fiecare familie are propriile sale reguli și valori, asupra cărora noi nu avem cum și de ce să intervenim. Și explicăm iar și iar (din ce în ce mai rar), de ce ei au acces doar în weekend la ecrane cu un timp limitat la o ora și jumătate, de ce unele filme sau jocuri nu sunt potrivite pentru vârsta lor și altele din aceeași categorie.
Comportamentul responsabil în utilizarea tehnologiei, mai ales fundamentul acestuia, se construiește acasă, încă din copilărie. Cultivarea rezilienței în contextul tehnologic actual este esențială atât pentru copiii noștri, cât și pentru noi, părinții. Este o provocare continuă să ne adaptăm la schimbările tehnologice rapide, dar este o necesitate imperativă în lumea contemporană și constituie un important aspect de îmbrățișat în familie.
Educația în domeniul tehnologiei și a cetățeniei digitale devine un element cheie în acest context. În paralel cu învățarea aspectelor practice ale utilizării dispozitivelor și a internetului, cultivăm și caracterul copiilor noștri în mediul online. Calități precum curiozitatea, perseverența, grijă, optimismul, bunătatea, responsabilitatea, considerația, altruismul și autocontrolul devin puncte de referință în educația digitală.
Un aspect esențial al discuțiilor noastre cu cei mici este amprenta digitală virtuală. Este important să le explicăm că urma lăsată pe internet poate fi mai persistentă și mai vizibilă decât cea din lumea offline. Este important să îi învățăm să facă distincția între amprenta pasivă, care constă în informațiile colectate despre ei de către alții, și amprenta activă, care implică semnele lăsate deliberat în spațiul virtual.
Este esențial să ne asigurăm că ei înțeleg că online-ul nu este un spațiu privat total și că există riscuri asociate cu partajarea excesivă de informații personale și că prezența pe rețelele sociale nu trebuie să înlocuiască jurnalul intim.
Vă invit să vă luați un scurt răgaz de a reflecta asupra întrebărilor de mai jos:
- Care este stilul parental și cultura familială în ceea ce privește tehnologia? Este important de reflectat la relația trecută, prezentă și viitoare (modelată) cu tehnologia, la nivel de familie. Dacă noi acordăm mult timp device-urilor, copilul va prelua modelul… copilul urmează părintele întotdeauna.
- Cum înțelegem lumea digitală prin prisma copilului mic, a adolescentului sau a copilului sensibil (cu ADHD, depresie sau anxietate)? Aici este important să luăm în calcul vârsta copilului și stadiul de dezvoltare al acestuia, eventual să ascultăm și recomandările unui specialist.
- Există un plan familial și reguli stabilite, explicate și agreate cu copilul referitoare la accesul la ecrane? Aici ne gândim la reguli de familie personalizate, anumite aplicații de control parental sau time management poate… Noi avem pe toate device-urile (chiar și în telefonul meu am cronometru pentru timpul petrecut pe rețelele sociale) aplicații care ne ajută să ne știm copiii în siguranță pe Internet și care îi ajută în dezvoltarea autocontrolului consumului de jocuri video sau YouTube, Netflix etc.
- Cum se gestionează timpul liber și de relaxare, la nivel de familie, sau de sărbători, că tot e perioada potrivită? Ocupă tehnologia un loc prioritar în opțiunile de petrecere a timpului liber?
- Ați purtat conversații delicate cu copiii referitor la: tipurile de media – de calitate și de propagandă/ tendențioase, căutarea și evaluarea credibilității, importanța respectării drepturilor de autor, distincția între rodul imaginației cuiva și realitate, anumite stereotipuri care ar putea apărea, violență și agresivitate sau chiar abuzuri și cyberbullying, echilibrul/ dreapta măsură în postarea de imagini și mesaje pe WhatsApp sau alte rețele de socializare? Mai nou, are și WhatsApp canale, care pot fi mai mult sau mai puțin de încredere. Un ghidaj pe rețelele de socializare, oferit de părinte la o vârstă mică (până în 8-9 ani – da, copiii au acces foarte devreme la tehnologie!!!), atunci când copilul încă reacționează bine la autoritatea parentală… știți voi, înainte să înceapă hormonii să tropăie în ei și să fie puțin mai provocator… este esențial. Putem să preîntâmpinăm multe, cu informația și acțiunea potrivite la momentul oportun.
- Cum transformăm micile greșeli în oportunități de învățare, nu pedepse? Eu comentez adesea deciziile eronate luate de alți copii, după mine, dintr-o zonă de compasiune, alături de copiii mei și, când e vorba de ale lor, îi susțin spre repararea acestora și asumarea consecințelor propriilor alegeri.
Comunicarea deschisă este esențială. În urma acestor discuții și a unei analize profunde a culturii familiale se pot trasa niște direcții personalizate cu privire la maniera în care se face accesul la tehnologie. În fiecare familie este altfel și e ok așa. Important îmi pare să știm cum e și să fie o alegere de păstrare sau de schimbare la acest nivel… sigur că poate fi și oricum și deciziile părinților pot fi destul de dificile… mai ales că vin, adesea, și cu o restructurare internă înainte.
Educația în domeniul tehnologiei și cetățeniei digitale devine o prioritate, iar cultivarea unui comportament responsabil în această eră digitală începe acasă, încă de la vârste fragede. Adaptabilitatea și dialogul deschis cu copiii noștri sunt cheile pentru a le oferi instrumentele necesare pentru a naviga cu succes în lumea online, în timp ce își construiesc propriile amprente digitale pozitive și responsabile.
Vă invit să dezbatem în comentarii în Cafeneaua Părinților – comunitate online, răspunsurile la întrebările de mai sus.
Elena Burlănescu
Trainer Podul lui Sfredeluș