Învățăm sau ne jucăm?

În copilărie mi se zicea… și probabil că și vouă… că joaca și jocul merg foarte bine în pauza învățatului sau după acesta și nu în timpul învățatului. Învățăm sau ne jucăm? Provocarea este, pentru generația noastră de părinți, de a înlocui conjuncția sau cu și.

Primele sentimente de încredere se formează prin joacă și stimularea senzorială indusă de mamă, în primul rând, prin îmbrățișare și stare de prezență alături de copil. Acestea constituie un fundament neuronal al atașamentului.

Atașamentul este o relație afectivă, o legătură emoțională puternică și reciprocă între 2 persoane, în special între copil și îngrijitorul său principal, desfășurată în timp și spațiu. De la Bowlby (1969) și primele teorii asupra atașamentului, au fost teoretizate și studiate 5 tipuri: atașamentul sigur, evitant, anxios, ambivalent și dezorganizat (cel mai rar întâlnit). Voi povesti într-un alt articol de fiecare dintre acestea. Deși se formează în copilărie în raport cu îngrijitorul principal, mama, și multă vreme a fost considerat a fi stabil în timp, studiile recente au evidențiat faptul că acesta se poate flexibiliza și poate suferi anumite schimbări bazate pe experiențele ulterioare de viață și pe procesele de reflectare asupra trecutului, dar și în funcție de cum sunt percepute și experimentate relațiile din viețile respectivelor persoane.

Caracteristicile unei baze sigure a atașamentului, conform studiilor, sunt: disponibilitatea, non-interferența și încurajarea. Sensibilitatea maternă, ca antecedent al atașamentului adult, se referă la situația în care mama este disponibilă și răspunde potrivit nevoilor copilului. Prin interacțiuni repetate cu un îngrijitor sensibil, copilul învață că ceilalți vor fi disponibili atunci când e nevoie, oferind copilului cu resursele necesare pentru explorare, autonomie și starea de bine subiectivă. Încurajarea se referă la facilitarea interacțiunilor pozitive și la dezvoltarea competențelor sociale, precum empatia și cooperarea. Este interesant că părinții pot, astfel, influența calitatea atașamentului și relațiile sociale ale copiilor.

Care sunt aspectele cheie care contribuie la dezvoltarea unui atașament sigur?

Sunt mai multe dimensiuni identificate de studii a fi în egală măsură importante: consistența în îngrijire, disponibilitatea emoțională, reactivitatea la nevoile specifice ale copilului (emoționale, fizice și sociale) și stilul de comunicare. Interesant e de analizat, în acest context, cum evoluează și cum se schimbă în situațiile stresante și instabile de mediu.

Cum se manifestă această relație în viața adultă?

Copiii cu atașament sigur sunt, de obicei, implicați în relații pozitive cu apropiații acestora în copilăria timpurie, sunt mai rezilienți, mai curioși, au auto-control și sunt mai conștiincioși. Studiile care au analizat relația între atașamentul adult și experiențele din copilăria timpurie, au evidențiat o legătură puternică între situațiile de abuz și anxietatea la vârsta adultă și între neglijență și un stil evitant. Mecanismele biologice responsabile de efectele acestor experiențe în plan fizic (anxietate, depresie, intrare prematură la pubertate etc) sunt încă studiate.

In context relațional, fericirea noastră este strâns legată de a celorlalți. Simpla prezență a mamei modelează creierul copilului în feluri necesare și irevocabile din primele clipe, nivelurile dopaminei (neurotransmitator supranumit hormonul fericirii) fluctuând doar în funcție de prezența sau absența mamei. Apoi, calitatea interacțiunilor părinte-copil destresează și eliberează opioide naturale, inclusiv serotonina, care reglează dispoziția emoțională și favorizează relațiile de atașament. Studiile au demonstrat că prematurilor mângâiați minim 10 minute/ zi creierul li se dezvoltă mai repede.

Joaca presupune interacțiuni față în față, atingeri și comportamente de atașament, explorarea jocurilor și a jucăriilor în proximitatea mamei și cu aceasta. Un adult responsabil, atent și cu comportament predictibil are un rol foarte important în substratul neurobiologic al copilului. Suntem singurii care putem schimba lucruri în raport cu noi și cu ceilalți.

Avem nevoie de joacă și de bucuria exprimată în felul acesta, atât ei, copiii, cât și noi, părinții. O înțelegere profundă a dinamicii atașamentului în contextul dezvoltării individuale oferă o perspectivă esențială pentru promovarea stării de bine subiective pe tot parcursul vieții și dinamici însorite relațional. E important să conștientizăm rolul important pe care îl avem ca părinți, să acționăm fără vinovăție atunci când greșim sau lucrurile nu ne ies așa cum ne dorim, cu acceptare și cu disponibilitate de a schimba. Aceasta este responsabilitatea pe care o avem.

Vă las aici, de asemenea, un articol scris de mine pentru Conferința Internațională de Educație și Creativitate pentru o Societate Bazată pe Cunoaștere, ediția a 17-a, care se desfășoară în aceste zile, 23-26 noiembrie, unde găsiți indicate mai multe studii și chiar și un studiu de caz al unui spațiu de creștere și socializare similar Podului, înființat în 1979 de Francoise Dolto la Paris, un reper în domeniul psihanalizei pentru copii și familii.

Vă invit în comentarii în Cafeneaua Părinților- comunitate online să ne descrețim frunțile împreună în discuții.

Elena Burlănescu

Formator Podul lui Sfredeluș