Antreprenori români susțin licitații în vederea colectării de donații pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București

Dr. Chiriac Babei Cătălin - șef secție Chirurgie 1
Dr. Chiriac Babei Cătălin – șef secție Chirurgie 1

#BalancedSunday

În perioada 25.05.2020-30.05.2020, în continuarea acțiunilor din cadrul campaniei umanitare „Leapșa pe povești”, Asociaţia Lira Projects, alături de Asociatia pentru Educaţie în Ştiinţe Socio-Umane, va desfăşura în cadrul comunităţii CLEVER BUSINESS WOMAN (CBW), cu sprijinul adminilor și echipei #CBW, o serie de licitaţii online cu scopul achiziționării de echipamente și materiale de protecție şi prevenție a răspândirii COVID-19, necesare cadrelor medicale din Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu”.

Desfășurarea campaniei umanitare „Leapșa pe povești

Provocările perioadei curente au trezit în noi dorința de a-i ajuta pe ceilalți. Cu speranța unui mai bine, mai bun și mai sănătos în viitorul nostru proxim am demarat campania umanitară #leapsapepovesti, bazată 100% pe voluntariat, sub forma unui joc îndrăgit și cunoscut, ai cărui jucători/ actori sunt deopotrivă copii și adulți.

„Încă din 2016, odată cu implementarea primelor activități în familie pentru copii în Podul lui Sfredeluș, ne-am propus să unim părinții curajoși, informați și conștienți într-o comunitate cu puncte de interes, acțiuni și proiecte în domeniul educației. Una din direcțiile prioritare ale Asociației Lira Projects o constituie promovarea educației pentru sănătate prin intermediul programului: Viață sănătoasă. Demararea campaniei umanitare „Leapșa pe povești” constituie, astfel, doar o urmare firească a acțiunilor noastre anuale de informare și conștientizare, cuprinse în cadrul programelor dezvoltate. Facem apel la solidaritate și sprijin din partea comunității de afaceri din România, într-o perioadă greu încercată din punct de vedere economic, a cărei cauză principală este reprezentată de impactul la nivel social al confruntării cu noul coronavirus. Cine ne sprijină să ducem #leapsapepovesti mai departe?” – Elena Burlănescu, preşedinte Lira Projects

Startul #leapsapepovesti a fost dat cu o primă donație din partea inițiatorilor, de Ziua Internațională a Cărților pentru Copii (2 aprilie), și apoi, pe rând, la această întrebare au răspuns, alăturându-se campaniei, mai multe persoane, muzee, edituri, companii și persoane publice care au citit povești pentru copii alături de membrii celor două asociații: cântăreți precum Călin Goia (Voltaj) și Raluca Dumitrescu (JumiJuma), jurnaliști precum Adelin Petrișor (TVR1), Lavinia Petrea (PRO TV), Raluca Arvat (TVR2), Mihaela Helmis (RRA), Adriana Ene (Radio Trinitas), Ionela Purcaru (Kiss FM), Domnica Mărgescu (Elle România), Corneliu Toader (TVR/ TVH2.0), actori precum Alina Teianu-Cocioran (Teatrul Țăndărică), Voicu Hetel (Teatrul Ion Creangă și Teatrul din Podul Meu), Crenguța Hariton (Teatrul Notarra), Loreta Neculai (Opera Comică pentru Copii), Iolanda Covaci (Teatrul Evreiesc de Stat și Unteatru), cadre medicale precum dr. Dana Amanolesei, dr. Mihaela Niță, asistent medical generalist Mihaela Chișamera, cadre didactice precum Florentina Chifu, Adina Popescu, Natalia Rotaru, Larina Godza, Filip Ionela, Ciobanu Ramona, scriitori precum Mihai Duţescu, Carmen Ivanov, Mircea Stanciu, Ileana Vasilescu, Lucia Muntean, Veronica Iani, Ioana Revnic, Cornelia Olaru, psihologi și coaches precum Ioana Cozma și Loredana Bianca Iacob, exploratoarea Uca Marinescu șipr. Marcel Stavără de la Biserica Icoanei din Bucureşti. Un raft virtual de peste 50 de lecturi cu întrebări asociate, pentru o mai bună înţelegere a textului s-au adunat în cadrul acestei campanii pentru a fi ascultate de către copii, câtă vreme școlile sunt închise, în continuarea unui demers de combatere a anafabetismului functional început anul trecut, prin proiectul #lecturEXPLORAM al Asociației pentru Educație în Științe Socio-Umane.

Parte din editurile care și-au dat acordul pentru lecturi (Editura Cartemma și Editura Frontiera) oferă pachete de cărți în cadrul campaniei. Suntem recunoscători tuturor celor care au multiplicat această inițiativă pe canalele proprii de comunicare, cum este și cazul echipei de membri fondatori și activi ai #CBW, Claudia Popovici (Smart Digital Art), Mihaela Chișamera (Amera- cadouri cu dichis), Dana Curcă (Aftinia în culori) și Raluca-Daniela Secher (Pâinici dulci by Ralu), care găzduiesc și organizează licitațiile cu donație în contul campaniei. Editura Frontiera susține apelul public de donații prin acordarea unui procent de 20% la vânzarea a fiecare 3 cărți dintr-o selecție de cărți fără pereche pentru copii până la 1 iunie. Companii precum Volta Tec și Smart Clima au susținut deja cu voluntari și procent din impozitul pe profit achiziția materialelor și echipamentelor medicale necesare Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București și le mulțumim pentru sprijin.

Cum pot dona?

Responsabilitatea socială reprezintă pentru companii o cultură de afaceri care include etica în afaceri, dar și investițiile în comunitate. Alătură-te antreprenorilor români care au ales să desfășoare licitații în grupul de Facebook: Clever Business Woman (https://www.facebook.com/groups/405810136639919/) sau redistribuie 20% din impozitul anual pe profit, respectiv 0,75% din cifra de afaceri, în beneficiul campaniei umanitare „Leapșa pe povești”, conform legii 156/2019 (29 iulie 2019). Aceleași prevederi se aplică și microîntreprinderilor cu impozit pe venit. Investește acum în susținerea activității medicilor din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București!

Doritorii pot participa în cadrul licitațiilor organizate în cadrul campaniei sau pot dona direct în contul Asociației pentru Educație în Științe Socio-Umane | IBAN: RO 51 INGB 0000999910093425 | Moneda: RON | Detalii tranzacție: STOP COVID-19. Donațiile primite în cadrul campaniei umanitare „Leapșa pe povești” sunt utilizate INTEGRAL și RESPONSABIL pentru achiziția de echipamente și materiale de protecție și prevenire a răspândirii COVID-19, certificate conform legislației în vigoare, verificate și aprobate de cadrele medicale din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Grigore Alexandrescu din București.

Inițiatorii #leapsapepovesti

Inițiatorii campaniei umanitare „Leapșa pe povești” sunt Asociația Lira Projects, prin proiectul Podul lui Sfredeluș – Povești de jucat și jocuri de povestit, și Asociația pentru Educație în Științe Socio-Umane (ESSU), prin programul #lecturEXPLORAM, organizații nonguvernamentale axate pe dezvoltarea de programe educaționale non-formale pentru copii, cu o echipă multidisciplinară care cuprinde: cadre universitare, formatori și voluntari în programe educative de amploare derulate în România.

Știți câte fapte bune se pot face prin contribuția noastră comună? Haideți să le numărăm împreună! Mic cu mic se face MARE! Implică-te și tu!

Vă invit să împărtășiți gândurile și întrebările voastre în comentarii în grupul Cafeneaua Părinților – comunitate online!

#STOPanalfabetismfunctional   #STOPcovid19

Elena Burlănescu

Președinte fondator și trainer senior Podul lui Sfredeluș