Siguranța de sine reprezintă o fundație importantă pentru legături afective autentice și pentru un viitor adult echilibrat și încrezător. Autostima și siguranța de sine se dezvoltă pornind de la primele relații cu părinții și cu figurile importante din prima copilărie. Se bazează pe o evaluare bună a propriilor capacități, încrederea în propriile emoții și senzații, o viziune pozitivă a lumii exterioare și a oportunităților pe care le poate oferi, o relație bună cu propriul corp și o deplină acceptare de sine. În acest articol, vom explora cum pot părinții să consolideze stima de sine a copiilor lor, contribuind, astfel, la formarea unor viitori adulți încrezători și echilibrați.
Consolidarea stimei de sine la copii
Este important de știut că cei mici se nasc deja cu încredere în sine și în mediul înconjurator. Dar nu încrederea în sine așa cum o înțelegem noi, ci pur și simplu o perceptie interioară asupra faptului ca sunt demni de iubire și că mediul în care trăiesc este prietenos. Acest sentiment le oferă curajul de a explora lumea înconjurătoare.
Concepția despre sine începe să se cristalizeze la vârsta învățării mersului, vârsta la care apare conștiința de sine. Stima de sine se conturează încet, iar, în acest proces, părinții au rol definitoriu. În primul rând, pentru că cei mici integrează în imaginea despre sine toate convingerile pe care părinții le au despre ei, precum și felul în care sunt caracterizați de aceștia.
Modalități de consolidare a stimei de sine
Ghidarea explorărilor timpurii
Copiii sunt ca o fereastră deschisă către lume. Nu își doresc să se pună în pericol sau să creeze probleme părinților. Pentru a înțelege cum funcționează lumea în care trăiesc, trebuie să o exploreze. Dorința de explorare a copilului este sănătoasă și naturală, vitală și evolutivă. De aceea, dacă părintele îi transmite în mod repetat mesaje precum “nu face”, “nu atinge”, “nu te duce acolo”, îi poate genera copilului percepția că lumea externă este periculoasă și că instinctele sale de explorator sunt greșite. Părintele are un rol foarte important în ghidarea acestor prime experiențe. Prin redirecționarea copilului spre ceea ce poate face, spre oportunități, nu spre sublinierea pericolelor, construim durabil.
Focusarea pe particularități și nu pe generalizări
Mesaje precum “câinii sunt periculoși” sau “nu putem avea încredere în străini” sunt mult prea generale și creează anxietate copilului. În schimb, părintele poate învața copilul cum sa distingă un cățel inofensiv de unul periculos după felul în care se manifestă. Unul prietenos dă din coadă într-un anumit fel sau îl linge, iar unul periculos îl mârâie, își arată colții sau ține urechile pe spate.
În relațiile cu ceilalți, străini sau apropiați, copiii au nevoie să distingă comportamentele periculoase sau nepotrivite care pot veni chiar de la cei apropiați, cum se întâmplă cel mai des. În loc să categorisească străinii ca fiind periculoși și pe cei apropiați ca fiind buni, o particularizare a tipurilor de comportament poate fi mai potrivită.
Mesajul oferit unui copil, verbal sau nonverbal e important să fie o deschidere încurajatoare despre lume, în general, cu instrucțiuni concrete și precise despre cum sa acționeze în momentul în care există un pericol.
Aprecierea și afecțiunea
Transmițând unui copil mesaje pozitive despre calitățile și capacitățile sale, punem bazele autostimei și a încrederii în sine. Copiii integrează convingerile părinților despre ei ca fiind adevărate. Poți dezaproba un comportament atunci când este cazul, fără să etichetezi copilul ca persoană. Însă este mult mai eficient să apreciem un comportament pozitiv decât să îl criticăm pe cel negativ!
Formularea corectă a interdicțiilor
Da, felul în care părintele formulează interdicțiile este foarte important. Un alt element fundamental al autostimei și al încrederii în noi înșine este să avem senzația că putem acționa atunci când simțim să o facem. Bineînțeles că de multe ori este nevoie ca părintele să pună interdicții copilului atunci când ceea ce ar vrea să facă l-ar pune în pericol. Însă este important ca cel mic să nu rămână cu sentimentul că este neputincios și controlat de forțe mult mai mari decât el, cu care nu poate lupta. Pune o limită, însă arată-i ce poate face sau când va putea face ce își doreste și vorbeste-i despre îngrijorarea ta și nu despre intenția lui greșită.
Acceptarea exprimării emoțiilor din partea copilului
Prin acceptare nu se înțelege resemnare sau tolerare a comportamentelor nedorite, ci recunoaștere si validare a emoțiilor fără judecarea a ceea ce simte și fără pedepse. Un copil nu poate ajunge la acceptare de sine de unul singur, acceptarea din partea părinților este indispensabilă.
Un copil căruia i se validează emoțiile, chiar si cele mai puternice, învață că este bine ceea ce simte, ceea ce gândește și ceea ce face. Acceptarea de sine este baza stimei de sine.
Toleranța greșelilor
Un copil criticat în mod excesiv pentru că greșește se transformă ușor într-un viitor adult perfecționist. Felul în care un părinte tratează atât greșelile sale, cât și pe cele ale copilului are mare legătură cu stima de sine a copilului. O evaluare prea severă a greșelilor generează în copil teama de a greși, care îl paralizează în acțiunile sale. Greșelile sunt oportunități de învățare și reprezintă pași necesari către succes. Acesta este mesajul pe care are nevoie să îl primească copilul pentru a continua să aibă încredere în el și pentru a nu se critica atunci când ceva nu iese așa cum își dorește.
Există mulți factori care pot consolida stima de sine a unui copil, unii în afara ariei de control a părinților. Totuși, indiferent de influența societății sau a celorlalte persoane cu care copilul își petrece timpul, rolul părinților este foarte important ca formatori ai stimei de sine a copiilor. Prin ghidarea explorărilor timpurii, focusarea pe particularități, aprecierea și afecțiunea, formularea corectă a interdicțiilor, acceptarea exprimării emoțiilor și toleranța greșelilor, părinții pot contribui semnificativ la dezvoltarea unor viitori adulți încrezători și echilibrați.
Hai la joacă împreună cu noi, în Podul lui Sfredeluș. Te invităm să contribui cu propriile istorii de viață în comentarii în Cafeneaua Părinților – comunitate online.
Emma Ionescu, psiholog
Elena Burlănescu, trainer senior în Podul lui Sfredeluș