Ce vârstă este potrivită pentru intrarea în colectivitate? Are nevoie cu adevărat copilul de socializare la vârste mici? Afectează programul lung de creșă sau grădiniță atașamentul părinte-copil?
Începerea grădiniței este un moment important atât pentru copii, cât și pentru părinți. Reprezintă prima schimbare majoră a mediului pentru cei mici, încă profund conectați și atașati de figurile sale principale de atașament. După cum explică psihologul Gabor Matte, copiii au nevoie să petreacă cea mai mare parte a timpului cu părinții lor în prima copilărie pentru a se simți în siguranță și pentru a se dezvolta sănătos.
Ce înseamnă ca un copil să se dezvolte sănătos din punct de vedere emotional?
Părinții sunt cei care pot conține emoțiile copilului astfel încât să poată avea loc co-reglarea, adică procesul prin care emoțiile copilului se întâlnesc cu acceptarea și validarea părintelui. Pentru a învăța să se autoregleze, să își simtă, accepte și integreze emoțiile, copiii au nevoie să treacă prin procesul de co-reglare de foarte multe ori.
În lipsa părinților, copiii încearcă să își satisfacă această nevoie prin ceilalți copii pe care îi iau ca repere. Dar cum poate un alt copil aflat în același stadiu de dezvoltare să devină un reper pentru un copil care nu știe cum să își integreze emoțiile sau să își satisfacă alte nevoi de unul singur?!
Deși există multe laturi ale atașamentului care pot fi afectate de intrarea în colectivitate la vârste prea mici, acesta este unul din aspectele importante care ar trebui luate în considerare când discutam despre dezvoltarea emoțională la copii. Copiii au nevoie de socializare, însă așa cum a concluzionat medicul și pedagogul italian Maria Montessori după îndelungi observații, aceștia prezintă interes real pentru interacțiunea cu alți copii după vârsta de 2 ani și 7 luni. Socializarea are oricum loc treptat, pe măsură ce copiii interacționează cu alți copii în parcuri, la locurile de joacă sau la atelierele pentru copii unde pot fi prezenți și părinții.
Adaptarea în alte spații, în afara grădiniței
Găsirea unui loc unde părintele poate fi prezent la activitățile pentru cei mici reprezintă varianta ideală de adaptare în colectivitate. Astfel, cei mici nu se simt grăbiți sau presați de o anumită perioadă de timp -săptămâni sau câteva zile – cum se întâmplă la cele mai multe grădinițe. Ei se pot adapta în ritmul lor, iar prezența părintelui le transmite treptat că mediul în care se află este sigur și că persoanele care conduc activitățile sunt de încredere. Acesta reprezintă transferul de încredere și este baza pentru o tranziție reușită către colectivitate.
Contrar concepției general acceptate, un program lung nu este benefic pentru un copil aflat la vârste mici și dacă varianta unui program scurt nu este posibilă, trecerea către un program lung ar trebui să se facă treptat.
Socializarea nu ar trebui impusă, ci facilitată. Suntem ființe sociale, însă capacitatea unui copil de socializare cu alți copii este limitată de nevoia sa profundă de conectare cu părintele. Spațiul fizic, energetic și emoțional împărțit cu părintele este cel în care copilul se dezvoltă, se oglindește și își conturează identitatea.
În primii ani, copiii interacționează cu alți copii din curiozitate, pentru a experimenta și înțelege diferite comportamente sau efecte ale acestor comportamente. Însă nevoia lor primară o reprezintă conectarea cu părintele. Structura familială este cea principală, pe când alte structuri reprezintă terenuri de cunoaștere și experimentare.
Împingerea copilului către socializarea impusă pe durate lungi de timp îl poate face mai anxios și mai inhibat emoțional contrar scopului în sine al socializarii. Copilul transmite tot timpul prin starea sa emoțională sau prin felul în care se manifestă indicii care arată părintelui dacă un loc este potrivit pentru el sau nu sau dacă este pregătit pentru colectivitate. Ca reper, după aproximativ o lună, un copil de peste 3 ani, ar trebui să se adapteze, dacă grădinița la care merge este cea potrivită.
Plânsul copilului e normal
Un copil poate plânge chiar dacă adaptarea a fost făcută treptat. Acesta este un răspuns sănătos la schimbare în interiorul unui atasament sigur și nu arată că ceva este în neregulă.
Starea emoțională a părintelui este cea care dictează felul în care va decurge adaptarea. Dacă părintele are încredere în decizia pe care a luat-o și în locul în care urmează să îl lase pe copil, această încredere va fi simțită de copil și se va reflecta și în starea sa. Este important ca părintele să fie cel care conduce acest proces, bineînțeles ajutat de indiciile transmise de copil.
Alegerea unei creșe, atunci când nu există altă soluție, sau a unei grădinițe nu este una ușoară. Însă înțelegerea nevoilor copilului în funcție de perioada de dezvoltare în care se află și ale principiilor atașamentului, poate ușura mult acest proces.
Voi vă acordați timp pentru a parcurge aceste etape? Haideți să povestim în Cafeneaua Părinților – comunitate online despre timp, nevoi psihologice de bază ale copiilor, atașament și adaptare.
Emma Ionescu, psiholog