Bine ai venit, bebelușule! Primele zile cu bebe acasă

#NewBornSaturday

Primele zile acasă cu noul membru al familiei sunt cu adevărat magice, dar și pline de emoții. Ca mamă a doi băieți, care au fost alăptați până la 2 ani și 3 luni primul, respectiv 1 an și 9 luni al doilea, autoînțărcați amândoi și educați cu atenție și blândețe, pot să împărtășesc cu tine câteva experiențe care să te ajute să treci cu succes prin această perioadă minunată.

Așa cum am împărtășit fiecărei noi serii de viitori părinți în cadrul evenimentului Cu bebe acasă – curs complet despre naștere, puericultură și alăptare, pe care îl moderez de mai bine de un an deja… spre deosebire de multe animale care ies din ou sau din pântece cu creiere echipate corespunzător pentru a menține funcționalitatea corpului, puii de om, nou-născuții, se nasc cu creiere aflate încă în plin proces de dezvoltare, iar acesta se încheie în jurul vârstei de 25 de ani. Da, ai citit bine, 25 de ani.

Trage aer în piept, respiră și revino asupra informației ori de câte ori se trezește copilul la 2 noaptea și intervii pentru a-i potoli plânsul sau atunci când strângi mâncarea de pe jos pentru a douăzecea oară după ce o aruncă pe jos… de fiecare dată când te apleci cu iubire, atenție și răbdare asupra îndeplinirii nevoilor acestuia contribui la dezvoltarea lui neuronală în moduri necesare și irevocabile, determinând anumite procese biochimice care generează producția opioidelor naturale (inclusiv serotonina, responsabilă de reglarea stării de bine a omulețului).

Alăptarea – un dar minunat

Alăptarea este un act natural și miraculos, care nu numai că hrănește fizic bebelușul, dar îi oferă și confort, afecțiune și conexiune emoțională. Cu toate acestea, vreau să împărtășesc și experiența mea personală cu alăptarea, care a fost una dificilă la început cu ambii copii.

A fost natural? Da. A venit natural? Nu. A fost ușor? Nu. La fel ca multe mame, m-am așteptat ca alăptarea să fie o experiență naturală și fără probleme. Cu toate acestea, am trecut prin momente de frustrare și dezamăgire când lucrurile nu au decurs așa cum mă așteptam. Bebelușul meu a avut dificultăți în prinderea corectă a mamelonului, iar eu m-am confruntat cu dureri, febra laptelui, plus o stare de somnolență mare a copilului din cauza unui icter prelungit… După o confruntare cu un medic pediatru care mi-a spus că fac rău copilului cu încăpățânarea mea de a-l alăpta, că îi îndeplinesc doar nevoile de bază, că nu e bun laptele meu și că are nevoie de supliment cu lapte praf, suplimentând s-a instalat și o producție de lapte scăzută în primele săptămâni, care a avansat spre procente foarte mici din hrana bebelușului meu spre 2 luni și jumătate, când am cunoscut-o pe dna dr Mihaela Niță, medic pediatru IBCLC. În 2 săptămâni, cu efort, e drept, dar și cu informație și sprijinul potrivit din partea dumneaei, am reușit să alăptez exclusiv.

Situația nu a fost cu mult diferită la al doilea copil, în sensul că icterul prelungit s-a manifestat și la el și am pompat pentru fiecare masă a bebelușului până la 6 săptămâni, din 2 în 2 ore zi și noapte. Am avut sprijinul soțului, care a conștientizat importanța alăptării pentru copiii noștri și pentru mine și care a preluat din sarcinile casnice, a hrănit și a ținut piele pe piele copiii noștri ori de câte ori a fost nevoie, astfel încât al doilea băiat al meu nu a primit mai mult de 5 ml de lapte praf (primiți în maternitate, cât am fost eu la terapie intensivă după naștere) în toată viața lui.

Ce am învățat din experiența mea

Din aceste experiențe dificile, am învățat că fiecare mamă și bebeluș au propriile lor provocări și că nu există o „rețetă magică” pentru alăptare care să funcționeze pentru toată lumea. În loc să mă descurajez, am căutat sprijin de la un consilier în alăptare IBCLC (certificarea este foarte importantă, înainte consultând și alți specialiști) și am învățat despre tehnici de atașare corectă a bebelușului și de stimulare a producției de lapte. Știam că este reversibil, știam că sunt mame care adoptă copii și își pot stimula lactația astfel încât să îi poată alăpta. Nu am știut să discern însă asupra stării de sănătate a copilului și am ascultat medicul… Nu toți medicii au pregătire specifică pe zona de alăptare. E important să apelați la un medic pediatru IBCLC. Au fost multe nopți nedormite, cu moțăit cu SNS-ul de gât și furtunele de gavaj și biberoane peste tot… dar mă bucur că am reușit. Alăptarea mi-a oferit clipe minunate de conectare cu bebelușii mei, mi-a oferit odihnă noaptea (am dormit cu copiii în pat până spre 5 ani ai celui mare și încă o mai facem ocazional sau în vacanță) și ocazia de a-i ține în brațe, de a-i purta la pieptul meu până când s-au desprins ei singuri. Vă voi povesti și de înțărcare cum a fost la noi și cât de minunat s-a întâmplat în alt articol.

Este important să recunoaștem că alăptarea poate fi dificilă și să căutăm ajutor atunci când avem nevoie. Cu răbdare, susținere și educație, am reușit să depășesc dificultățile și să continui să alăptez cu succes 2 copii, în ciuda începutului provocator.

Încă din prima zi, asigură-te că poziționarea este corectă și că bebelușul se hrănește bine. Cere ajutor de la un consilier în alăptare IBCLC sau la un medic pediatru IBCLC, dacă întâmpini dificultăți. Iată câteva recomandări realizate în cadrul evenimentului de Livia Bratu, consultant IBCLC:

  • Alăptare la cerere: Permite bebelușului să conducă hrănirea. Alăptează când bebelușul este foame și lasă-l să se sature pe cât are nevoie.
  • Contact piele-pe-piele: Încurajează momentele de piele-pe-piele pentru a întări legătura și a stimula producția de lapte.
  • Răbdare: Uneori, alăptarea poate fi dificilă, dar cu răbdare și suport, vei trece cu bine peste obstacole.

Îngrijirea de Sine este un element esențial

În primele zile acasă cu bebelușul, este ușor să te concentrezi exclusiv pe nevoile lui și să-ți neglijezi propria îngrijire. Amintește-ți că pentru a fi o mamă atentă și grijulie, trebuie să ai grijă și de tine, a povestit Mihaela Niță:

  • Odihna: Încearcă să dormi atunci când bebelușul doarme și cere ajutor de la partener, familie sau prieteni pentru a avea puțin timp liber.
  • Nutriția: Mănâncă sănătos (chiar și un cub de ciocolată sau legume și fructe proaspete:)))) și bea multă apă pentru a-ți menține energia, sănătatea și fluxul crescut de lapte matern, fără risc de deshidratare.
  • Acceptarea ajutorului: Nu ezita să ceri ajutor atunci când ai nevoie. Fii deschisă la sprijinul celor din jur.
  • Folosește produse de calitate pentru îngrijirea bebelușului, pe care le pot utiliza și părinții.
  • Limitează tratamentele medicamentoase care nu sunt necesare bebelușului și orientează-te spre zona de prevenție, acordând o atenție deosebită probioticelor, atât pentru mamă, cât mai ales pentru copil.

Recomandările pentru sarcină au fost primite de la Adina Păun, moașă licențiată IBCLC:

  1. Nutriție sănătoasă: O moașă licențiată poate oferi sfaturi cu privire la o alimentație echilibrată și nutritivă pentru a susține dezvoltarea sănătoasă a fătului.
  2. Exerciții și relaxare: Ea poate recomanda exerciții ușoare și tehnici de relaxare pentru a menține o stare de bine fizică și mentală pe durata sarcinii.
  3. Monitorizarea semnelor vitale: Moașa a explicat semnele de alarmă în timpul sarcinii, cum ar fi sângerările vaginale sau contracțiile regulate, și a sfătuit când e momentul potrivit să contactezi medicul.
  4. Opțiuni de naștere: Moașa poate explica diferitele opțiuni de naștere, cum ar fi nașterea naturală, nașterea prin cezariană și nașterea cu asistență medicală.
  5. Respirația și poziții de naștere: Ea poate învăța tehnici de respirație și poziții de naștere care pot facilita procesul de naștere.
  6. Alăptarea: Adina a promovat alăptarea imediat după naștere, ceea ce are beneficii semnificative pentru copil și mamă.

Sfaturi pentru Perioada Postnatală:

  1. Îngrijirea copilului: Mihaela Niță a oferit sfaturi despre cum să îngrijești noul născut, inclusiv alăptarea, schimbarea scutecelor și gestionarea somnului.
  2. Recuperarea mamei: Adina Păun a oferit recomandări pentru recuperarea fizică și emoțională a mamei în primele săptămâni și luni după naștere.
  3. Semne de alarmă postnatale: Adina a explicat semnele de alarmă care ar trebui să determine o mamă să caute ajutor medical, cum ar fi sângerările excesive, hipertensiunea arterială sau semnele de infecție.
  4. Suportul emoțional: O moașă, o doulă, soțul, familia pot oferi suport emoțional pentru a ajuta mama să facă față schimbărilor hormonale și emoționale care pot apărea în perioada postnatală.

Semnale de Alarmă:

  1. Sângerare abundentă: Dacă o mamă prezintă sângerări vaginale abundente după naștere, este un semn de alarmă.
  2. Febră sau semne de infecție: Orice semne de infecție, cum ar fi febra, umflături sau roșeață la nivelul suturilor sau sângerare cu miros neplăcut, trebuie aduse imediat la cunoștința unui medic.
  3. Dificultăți respiratorii ale nou-născutului: Dacă bebelușul are dificultăți respiratorii sau de alimentație, este esențial să se solicite ajutor medical.
  4. Depresie postnatală: Semnele de depresie postnatală, cum ar fi sentimentele intense de tristețe sau anxietate, trebuie comunicate pentru a obține sprijin.

Educație cu blândețe: construirea unei conexiuni puternice

Educația cu blândețe este un concept care pune accentul pe comunicare, empatie și respect în relația cu copilul tău. Aceste principii le poți aplica din primele zile acasă cu bebelușul tău, iar Smaranda Nay, medic de familie, consultant IBCLC a explicat viitorilor părinți cum facem acest lucru:

  • Răspuns la semnalele copilului: Răspunde cu empatie la plânsul și nevoile bebelușului, fără a-l lăsa să plângă în singurătate prelungită.
  • Legătura de atașament: Creați o legătură puternică și sigură cu bebelușul prin intermediul pielii, contactului vizual și vorbirii blânde.
  • Comunicare eficientă: Comunică cu bebelușul într-un mod calm și blând, explicându-i ceea ce faci și încurajându-l să-și exprime nevoile.
  • Traducerea valorilor împărtășite de părinți copilului.

La final, am provocat viitorii părinți, în special graviduțele, să se miște puțin și să facă un exercițiu de respirație conștientă, care să le aducă liniște și curaj pentru perioada următoare a călătoriei lor în părințeală și mare a fost bucuria mea când aceștia au dat și curs invitației mele. Am povestit părinților de importanța grijii parentale și a interacțiunilor pozitive și fericite asupra întregii dezvoltări a copilului, precum și de responsabilitatea pe care o poartă. Copiii au nevoie de adulți responsabili, cu comportament predictibil și atenți la nevoile acestora. Dacă noi știm cum să procedăm pentru a stăvili foamea, a ne potoli frigul sau a ne domoli starea de agitație, bebelușii nu știu nici să răgâie fără ajutor. Rolul părintelui este deosebit de important ca factor reglator, conținător și suportiv, din toate punctele de vedere.

Joaca

Am povestit părinților despre diverse activități pe care le pot face cu copiii lor acasă pentru o dezvoltare armonioasă a acestora în plan fizic, cognitiv, psihic și emoțional. Atenția acordată echilibrării nevoilor psihologice de bază ale acestora: competența (a ști), autonomie și control (a putea), conexiune și bucurie este deosebit de importantă. Toate mamele mamifere oferă o stimulare senzorială puilor lor care contribuie în foarte mare măsură la formarea relațiilor de atașament securizant. Atașamentul securizant se formează în raport cu mama, într-un spațiu și într-un anumit timp acordat relației cu bebelușul, timp de calitate. Am vorbit părinților de adaptarea socială treptată și felul în care Podul oferă tipul acesta de servicii, ca un spațiu sigur intermediar între viața de familie și viața socială.

Mă bucur că am fost alături unor traineri minunați, bine pregătiți și foarte bine intenționați în menirea lor asumată de a informa proaspeții părinți asupra unor aspecte poate controversate uneori, mai dificile poate alteori sau cu care nu au avut ocazia anterior să intre în contact. Informația primită direct de la sursă este întotdeauna cea mai potrivită opțiune, pe care te încurajez și pe tine să o alegi.

Mulțumesc pentru fotografiile minunate, Roxana Gîdea Photography!

Creștem împreună! Te aștept cu bucurie și pe tine, cel/ cea care citești acest articol acum, în Cafeneaua Părinților – comunitate online ca să ne conectăm, să dezbatem subiecte importante pentru devenirea noastră, ca părinți, dar și pentru copiii noștri.

Aștept cu nerăbdare să citesc experiențele și observațiile voastre privind proprii copii. Vă invit să împărtășiți gândurile și întrebările voastre în comentarii în grupul Cafeneaua Părinților – comunitate online!

#DezvoltareaCopilului #EducatiePrenatala #CuBebeAcasa

Elena Burlănescu

Președinte fondator și trainer senior Podul lui Sfredeluș