pentru că teme…

@wallhaven – wallhere.com

pentru că temele de vacanță kilometrice (și în general temele date pentru a nu rămâne niciun exercițiu nelucrat din carte și atât), fără consistența importanței lor pentru elev, sunt o nenorocire pentru copii și părinți și pentru educație, în general…

Știu, cei mai mulți dintre cei care navighează pe pagina podului nu au copii de școală, însă revolta pe care o simt în mine după ultima săptămână de vacanță a băiatului meu cel mare îmi pare important să o comunic și da, dacă vreți să rămâneți în România, e ok de știut care e patternul majoritar, în ciuda undelor palide de speranță pe care le mai percepem ocazional în arii restrânse. Nu încurajez exodul familiilor în afară, dar înțeleg foarte bine de ce alții aleg să trăiască altă realitate și zbuciumul lor intern în fața unor dezrădăcinări forțate…

Știu și că astfel de lucruri de obicei sunt suportate în tăcere de frica unui mai mare rău… nu știu însă ce poate fi mai rău decât neasumarea propriilor trăiri interioare sau trecerea pe un soi de survival mode care îți anihilează treptat, încet și sigur probabil, drive-ul interior de a învăța de plăcere și pentru propriul folos, înlocuindu-l cu a termina și asta pentru a nu fi certat de doamna și a trece apoi la lucruri mai fun de făcut… Serios?! Asta e motivația care ne va ajuta copiii să învețe ce e important pentru ei, ce folos are școala, să-și facă gândirea vizibilă, să aibă dorința autentică a cunoașterii, să aprindă toate acele motoare nevăzute și focuri interne pentru a susține și propulsa înainte propria evoluția și a avea o contribuție însemnată la nivel social? Forțarea lui trebuie în mintea copilului? Concluzia: mi-am terminat temele, acum am timp și de joacă?!

Ok, nu totul este distractiv în lume, e important să depui o anumită cantitate de efort pentru progres, să te implici, să fii perseverent etc și știu că aceste principii de viață susțin în mare parte argumentarea chiar a părinților care cer teme sau a celor care, pe lângă corvoada temelor aberant de lungi, forțează în copil activități zilnice pentru a-l ține ocupat, pentru că se plictisește… dar, serios?! Ce e rău în a-ți căuta pasiunile de moment, a-ți lua timp pentru a-ți descoperi interesele, pentru a-ți organiza propriul timp departe de structura organizatoare a propriilor părinți sau a altora? Sau ce bine în a aduce tensiune și frustare în organizarea timpului de seară în familie în funcție de teme (privite ca un obstacol în calea amuzamentului și timpului liber)?

Așa învățăm copiii să fie responsabili sau superficiali și indolenți, dornici să bifeze experiențele care generează acest gol perpepetuu de dorință autentică și lipsit de sens din viața lor?
E adevărat că băiatul meu e doar clasa I, dar recunosc că perspectiva școlii în aceste condiții mă înspăimântă. Mă gândesc la efortul lui care va genera sau nu niște rezultate așteptate sau dorite de el, la felul în care ne va transforma această realitate dinamica de familie, la abilitățile mele de părinte în relația cu școala lui și la felul în care îi voi putea explica de ce e important pentru el să trăiască această experiență și să nu o supere pe doamna, „ca să nu fie certat” (:))))… ca să nu mai povestesc că și cel mic, de grupă mijlocie, se simte îndatorat să facă „teme” în fața zbuciumului din familie cu acestea…

Aruncați cu roșii, dacă simțiți acest lucru și voi înțelege doar decizia voastră diferită. Nu mă aștept să avem aceeași gândire toți pe subiect și e important să nu fie așa.

Așa cum îmi încurajez copiii să verbalizeze zbuciumul interior și, mai departe, să își facă gândirea vizibilă, consider că un punct de vedere diferit e important să fie posibil fără vinovăție, fără călcarea în picioare a stimei de sine a celui care care l-a exprimat și negarea socială a celui care îndrăznește să spună ceea ce simte și să și lupte pentru asta, cu care toate acestea vin la pachet. Sper!

mamă de copil în clasa I